de dr. Roger Taylor

Articol extras din Nexus Magazine, Anul III, Numãrul 11 (decembrie 2007 - februarie 2008)

pot fi trase pânã în prezent?
 
Devine clar faptul cã odatã cu aceastã descoperire, intrãm într-o arie nouã ºi foarte complexã ºi cã încã suntem la un nivel de cunoaºtere destul de redus. Într-adevãr, se poate spune cã s-a deschis un nou capitol în fizicã, chimie ºi biologie.

Faptele de bazã par a fi acum dincolo de orice îndoialã; atât din munca lui Hudson, cât ºi din cea a grupului independent, reiese cã un anume numãr de metale preþioase (ºi unele nepreþioase) incluzând aici: rodiul, iridiul, aurul, platina, paladiul, cuprul ºi alte câteva, pot exista într-o stare complet diferitã, în care nu sunt metalice – existând sub forma unei pudre gri sau albe, atunci când sunt izolate într-o stare solidã. Hudson a fãcut alte trei afirmaþii principale, care sunt mai discutabile. El a spus cã în forma Ormus a acestor elemente, electronii sunt rearanjaþi într-un astfel de mod încât ei nu mai participã la reacþii chimice. De asemenea, legãturile care þin în mod normal atomii de metal împreunã în forma solidã lipsesc, prin urmare, aceste elemente ar fi pur ºi simplu monoatomice. Din aceastã cauzã el le-a numit la început Elemente Monoatomice Rearanjate Orbital sau ORME. Lucrãri mai recente sugereazã acum cã cel puþin câteva dintre acestea ar putea fi diatomice ºi de asemenea cã legãturi foarte slabe pot exista cu anumite elemente, în special cu metalele alcaline. Prin urmare, numele generic a fost schimbat cu ORMUS. Se face deseori referire la ele ca fiind starea-M a acestor elemente. O altã afirmaþie este cã rearanjarea electronilor implicã formarea unor perechi Cooper, prin urmare ele pot fi (sau pot deveni folosindu-se anumite tratamente) superconductibile la temperaturi normale. În scopul demonstrãrii acestui lucru, Barry Carter a postat un scurt film prezentând o pudrã gri „sãrind“ de pe un magnet.

Se poate argumenta însã cã acest fenomen al „particulelor care sar“ nu dovedeºte prin el însuºi superconductibilitatea. Merita menþionat faptul cã existã câteva cercetãri importante care, susþine Hudson, ar putea oferi un sprijin indirect (3). Acestea identificã o stare cu un „spin înalt“, în care atomii anumitor metale grele pot fi fãcuþi sã intre ºi în care nucleele devin alungite ºi trec la o valoare mai înaltã a spinului.

Hudson a realizat analize pe o largã varietate de materiale, relatând descoperirea de elemente ORMUS în majoritatea mostrelor de sol pe care le-a testat, dar în special în solurile din regiunile vulcanice. Alþi cercetãtori au descoperit existenþa acestor elemente în majoritatea mostrelor de apã naturalã testate, o concentraþie mai înaltã fiind prezenþa în apa de mare ºi în special în apa din Marea Moartã. Un cercetãtor a descoperit aceste elemente ºi în aer. (Nu este prea surprinzãtor faptul cã ºi un element greu, într-o formã monoatomicã, se poate comporta ca un gaz rar).
Chimiºtii lui Hudson au analizat o mulþime de þesuturi vegetale ºi au descoperit cea mai mare cantitate de ORMUS la plantele care au crescut în soluri vulcanice ºi în special la planta aloe vera.
 
Ei au analizat de asemenea ºi þesuturi din creier de viþel ºi de porc ºi au obþinut o remarcabilã cifrã de 5 procente din conþinutul de materie uscatã. Aceste analize nu sunt simplu de realizat, din moment ce ele necesitã transformarea conþinutului de ORMUS înapoi în formã metalicã. Acest fenomen se produce în timpul procedurii spectroscopice de „ardere de lungã duratã“ utilizatã de cãtre Hudson.

Multe lucruri mai trebuiesc fãcute în domeniul fizicii ºi chimiei ºi, nu în ultimul rând, de a elucida câteva dintre fenomenele extraordinare care au fost observate. De exemplu, în momentul în care usca la lumina soarelui, pe un filtru de hârtie, un preparat apos de ORMUS din rodiu, Hudson a observat dispariþia acestuia însoþitã de o strãfulgerare luminoasã, dar fãrã niciun sunet sau undã de ºoc. ªi mai ciudat este faptul cã atunci când lucra cu un ORMUS de iridiu expunându-l la încãlziri ºi rãciri repetate, el a descoperit cã greutatea acestuia oscila în mod violent cu fiecare ciclu de revenire – pânã în punctul în care, la un moment dat ºi-a pierdut ºi apoi ºi-a recãpãtat întreaga greutate. Acest rezultat a fost încorporat în teoria hiperdimensionalã a fizicianului teoretician finlandez, Matti Pitkänen (4). 

Cercetãtori independenþi au confirmat strãfulgerarea de luminã nezgomotoasã ºi existã ºi o confirmare a schimbãrilor de greutate. Câþiva dintre aceºtia au observat un alt fenomen ciudat: picãturi de lichid, conþinând concentrat de ORMUS, formându-se pe partea exterioarã a unor containere închise ce conþineau acest concentrat – în special sub influenþa câmpurilor magnetice. Acest lucru i-a condus pe cercetãtori la presupunerea cã atomii elementelor ORMUS pot trece prin pereþi printr-un efect cuantic de tunel, purtând cu ei o micã cantitate de apã. O altã observaþie ce a rãmas neexplicatã este aceea cã anumite preparate ORMUS în soluþie de apã se încãrcau cu o sarcinã electricã staticã. Aceasta poate fi descãrcatã, provocând o scânteie audibilã, dupã care se va reîncãrca din nou, putând fi din nou descãrcatã de un numãr indefinit de ori.

Efectele biologice ale ORMUS

Biologia acestor materiale este de asemenea larg deschisã investigaþiilor. Se poate spune cã deja a fost deschis un nou capitol în biologie, în ceea ce priveºte înþelegerea cuanticã a vieþii. În conformitate cu aceastã viziune, proprietãþile holistice ale vieþii pot fi explicate doar pe baza coerenþei cuantice; ceea ce înseamnã cã activitatea aparent întâmplãtoare a moleculelor biologice (în conformitate cu termodinamica clasicã) este de fapt coordonatã de aceleaºi principii cuantice care guverneazã acþiunea unui laser. Aceastã revizuire radicalã a biologiei a fost în mod persuasiv introdusã de cãtre dr. Mae-Wan Ho (5).

Noi perspective în domeniul biologiei cuantice au fost deschise prin intermediul unor lucrãri noi, foarte interesante, care sugereazã cã, în timp ce o micã fracþiune din ADN funcþioneazã realizând secvenþe de instrucþiuni pentru proteine, cea mai mare parte a acestuia (aºa numitul ADN junk – inactiv, inutil) funcþioneazã într-un mod care este independent de aspectele chimice, pentru a transmite informaþii „câmpului“ cuantic al corpului (6). Aceasta, împreunã cu un numãr de articole care sugereazã prezenþa superconductibilitãþii în organismele vii, ar putea susþine speculaþiile fãcute de Hudson în ceea ce priveºte relaþia strânsã dintre ORMUS ºi ADN – chiar ºi faptul cã acestea pot corecta defecte de la nivelul ADN-ului (7).

Hudson a prevãzut cã materiale ORMUS ar putea avea un mare potenþial pentru industrie – mai ales pentru cã analizele sale l-au condus la concluzia cã mult mai multe dintre aceste elemente preþioase existã în lume sub aceastã formã decât sub forma metalicã. Oricum, la un moment dat, unchiul sãu, care era interesat de alchimie, i-a sugerat cã, dacã ar studia puþin acest subiect ar putea descoperi o legãturã între aceste elemente ºi „aurul alb“ pe care unii alchimiºti l-au descris ºi care avea proprietãþi curative ºi de prelungire a duratei vieþii (8). Prin urmare, el a administrat un preparat pe bazã de ORMUS unui câine foarte bolnav, care era aproape pe moarte (avea cancer ºi febrã tifoidã). Imediat ce starea de sãnãtate a câinelui s-a restabilit, diverse persoane au început sã se ofere a lua ei înºiºi preparatul, obþinând aparent rezultate bune.

Hudson a oferit mostre din acest preparat unui numãr de medici, sugerându-le sã administreze preparatul pe bazã de ORMUS, câtorva dintre pacienþii lor care se aflau în faza terminalã. În prelegerile sale el a prezentat rapoarte grafice a câtorva dintre remarcabilele vindecãri care au apãrut. El a menþionat de asemenea cã a oferit o mostrã ORMUS din rodiu unui numãr de laboratoare, inclusiv la Merck & Co ºi US National Cancer Institute, care au testat-o pe culturi de celule canceroase ºi au descoperit cã nu este toxicã pentru aceste celule. Din acel moment au apãrut numeroºi producãtori independenþi, realizând ºi vânzând concentrate de ORMUS provenite din diferite surse, incluzând apa de mare, apa din izvoare adânci, sare de minã din depozitele de minereu ºi anumite plante medicinale, cum ar fi aloe vera. Probabil cã existã acum câteva mii de oameni care consumã aceste produse. În timp ce majoritatea acestora nu par sã fi suferit de boli grave în trecut, mulþi dintre ei au obþinut o îmbunãtãþire a stãrii generale de sãnãtate ºi a nivelului energetic, apãrând adesea schimbãri de atitudine pe care ei le considerau drept spirituale.

Pe lângã acestea pot fi gãsite ºi câteva relatãri pe forum-urile legate de ORMUS – atribuind acestora vindecarea unor boli grave, printre care ºi cancerul.

Se poate demonstra efectul imediat al ORMUS utilizând anumite tehnici larg rãspândite de monitorizare a eficacitãþii terapiilor aparþinând medicinii energetice. Una dintre ele este microscopia în câmp întunecat a sângelui. La câteva ore de la administrarea ORMUS-ului (la fel ca ºi în cazul altor tratamente eficiente ca acupunctura, masajul etc.) celulele roºii ale unei persoane devin mult mai rotunde ºi mai bine conturate (separate) ºi cantitatea de reziduuri din ser scade (9). Existã de asemenea rapoarte ce provin de la anumite studii encefalografice, care aratã o îmbunãtãþire a echilibrului dintre emisfera dreaptã ºi cea stângã a creierului. O altã tehnicã promiþãtoare este bioelectrografia. Acesta este un termen mai general care acoperã de fapt o formã mai avansatã a fotografiei Kirlian, ce a fost transformatã într-o ºtiinþã cantitativã de cãtre doctorul Konstantin Korotkov (10),(11).

Iatã, am sã relatez aici ºi propria mea experienþã. Am luat un preparat brevetat de ORMUS timp de aproape un an ºi am constat o creºtere a nivelului de energie ºi a „stãrii de bine“. Pentru a testa acest lucru, am folosit echipamentul GDV (vizualizare prin intermediul descãrcãrii în gaz – Gas Discharge Visualisation n.ed.) realizat de doctorul Korotkov. Pentru început, am încetat sã mai iau preparatul ORMUS pentru o perioada de douã sãptãmâni, apoi am realizat o citire iniþialã (de control) cu GDV-ul, dupã care imediat am luat o dozã mare de ORMUS (de ºase ori mai mare decât doza zilnicã recomandatã) apoi am realizat mai departe citiri la intervale consecutive. Imaginea pe care am obþinut-o arãta modificarea în timp a rãspunsului, în care aria imaginii s-a mãrit de 1,5 ori (în raport cu imaginea de control), la aproximativ 4 ore, dupã care a scãzut uºor în urmãtoarele 12 ore. Din studiul extins al doctorului Korotkov asupra GDV-ului reiese clar faptul cã dintre multitudinea de parametri ai imaginii, care pot fi analizaþi, aria (suprafaþa) este aceea care indicã cel mai bine starea generalã de sãnãtate. Pentru cititorii care vor sã prepare ei înºiºi câteva dintre aceste produse, pot gãsi descrierea metodelor de preparare pe site-ul lui Barry Carter (12). Cea mai simplã procedurã implicã numai creºterea pH-ului unei soluþii de sare de mare, pânã va ajunge sã se încadreze între valorile 10,6 – 10,78. Precipitatul rezultat, conþinând, în mare, hidroxizi de calciu ºi magneziu, poartã în el elementele ORMUS. Rãmâne doar a fi spãlatã cantitatea de sare.

Efectele elementelor ORMUS în agriculturã

Þinând cont de dificultatea obþinerii unor date ºtiinþifice cu privire la acþiunea elementelor ORMUS asupra stãrii de sãnãtate a oamenilor, trebuie pus accentul pe efectele acestora asupra plantelor. Acestea sunt de necontestat ºi sunt într-adevãr fenomenale. Ele pot fi vãzute pe câteva site-uri (13). Cel mai folosit preparat este ºi cel mai simplu ºi cel mai ieftin: un concentrat neprelucrat fãcut din apa de mare. Existã de fapt o poveste dinainte de a se descoperi elementele ORMUS, despre utilizarea în agriculturã a produselor marine, în special a algelor marine. Unii oameni chiar au relatat obþinerea unor rezultate bune în urma tratãrii pãmântului cu apa de mare neprelucratã (14). Dr. Maynard Murray a înregistrat un numãr mare de date cu privire la starea de sãnãtate a animalelor hrãnite cu cereale recoltate de pe pãmânturile tratate cu apa de mare.

A fost fãcut un experiment cu o specie de ºoareci, dintre care mai mult de 90% dezvoltau în mod spontan cancer la sân. Însã, dintre cei care au fost hrãniþi cu cereale provenite de pe terenurile tratate, doar 55% au dezvoltat cancer, iar la a doua generaþie aceastã cifrã s-a redus la 2%. Bineînþeles cã pãmânturile tratate în acest mod vor deveni în cele din urmã supra-salinizate ºi producþia va scãdea. Procedura de concentrare a acestor elemente ORMUS probabil va creºte proporþia de sare de aproape 80 de ori. Am reþinut afirmaþia doctorului Murray, care susþine cã populaþiile la care tendinþa de a face cancere maligne este rarã, se gãsesc mai ales în zonele în „care apa are o foarte micã ieºire la mare“, astfel cã elementele vitale, spãlate de apa din munþi, rãmân pentru a fi reutilizate. Este necesar puþin concentrat: de la 4 la 20 de litri pe acru de pãmânt [~0,405 hectare], în funcþie de recoltã.

Rezultatele folosirii concentratului de ORMUS au depãºit oricum, cu mult rezultatele folosirii apei de mare. Într-adevãr, fãrã existenþa dovezilor fotografice, acest lucru ar fi greu de crezut. 

De exemplu, un nuc tratat pe o perioadã de mai mulþi ani, a crescut, având o înãlþime de douã ori mai mare decât cea a arborilor de control, iar acum produce o cantitate de ºase ori mai mare de nuci – nucile având mãrimea unei mandarine! Un prun a produs în primul an de tratament fructe a cãror greutate era de aproape douã ori mai mare decât cea a fructelor produse de arborele de control, iar în al doilea an fructele aveau o greutatea de cinci ori mai mare. O fotografie înfãþiºeazã tulpini de porumb atât de înalte, încât proprietarul acestora a trebuit sã urce pe o scarã mobilã pentru a ajunge la vârful acestora. Ele par a avea aproximativ 3,6 m înãlþime. Portocalii au produs fructe de mãrimea unui pepene galben! Existã multe alte exemple.

În plus, existã rapoarte solide realizate de cãtre cei care folosesc ORMUS, ce aratã cã recoltele tratate cu ORMUS nu sunt doar mult mai productive, dar se maturizeazã ºi mai repede, au nevoie de mai puþini fertilizatori ºi au o mai mare rezistenþã la dãunãtori. Au chiar ºi un gust mai bun!

Experienþa mea a implicat cartofii. Din patru rânduri (ce conþineau douã varietãþi), douã au fost tratate ºi douã au primit o cantitate identicã de apã. La recoltare, greutatea totalã a cartofilor de control a fost de 14,1 kg, iar cea a celor trataþi a fost de 26,4 kg. În plus, deºi nu am exercitat un control strict asupra acestora, unii dintre morcovii mei cântãreau peste 454 grame. Existã dovezi solide ce aratã cã recoltele cresc în continuare în timpul celui de-al doilea an ºi în anii care urmeazã dupã efectuarea tratamentului.

Acest lucru este foarte probabil sã se datoreze efectului pe care elementele ORMUS le au asupra conþinutului de micorize din sol – simbioti fungici ce sunt necesari pentru creºterea plantelor. Trebuie sã acordãm o mai mare importanþã acestor fungi (15). Aceºtia se rãresc mult în urma întrebuinþãrii excesive a fertilizatorilor chimici ºi a erbicidelor. Bineînþeles, nu existã nicio dovadã cã aceste rezultate, aºa impresionante cum sunt, se datoreazã efectului elementelor ORMUS. Unii pot argumenta cã efectele observate se datoreazã adãugãrii de minerale convenþionale. Aceste lucruri, cât ºi multe altele prezentate anterior, trebuie sã aºtepte realizarea unor experimente ºtiinþifice mai precise.

Posibile utilizãri ale elementelor ORMUS
 
Bineînþeles, nu este necesar sã aºteptãm pânã se vor realiza asemenea studii, pentru a putea folosi aceste descoperiri. Creºterea populaþiei Pãmântului este inexorabilã; în acelaºi timp, suprafaþa de pãmânt arabil este aproape în totalitate cultivatã. Este posibil sã creºtem chiar de douã ori producþia cu acest preparat foarte simplu din apa de mare, atunci abundenþa va lua locul foametei ce altfel se prefigureazã. Chiar ºi fãrã utilizarea elementelor ORMUS drept suplimente directe, sãnãtatea oamenilor va fi mult îmbunãtãþitã. În plus, deoarece apa de mare nu poate fi brevetatã, existã foarte puþine pericole ca piaþa sã fie preluatã de companiile multinaþionale ºi astfel produsele sã fie vândute la un preþ umflat, dincolo de puterea de cumpãrare a fermierilor din lumea a treia. Cum de s-a ajuns ca plantele, animalele ºi oamenii sã fie lipsiþi atât de cronic de aceste elemente? Din moment ce acestea sunt prezente într-o concentraþie atât de mare în apa mãrii, putem presupune cã, în timp, ele au fost în mare parte „spãlate“ ºi duse în mare. Aceasta ar putea fi o explicaþie parþialã pentru deºertificãrile tot mai extinse ce se produc. Iar declinul general ce are loc la nivelul culturilor de plante va contribui la creºterea concentraþiei de dioxid de carbon din atmosferã ºi astfel la procesul de încãlzire globalã. Tratarea unor suprafeþe mari de pãmânt ar putea avea beneficii imense în diminuarea procesului de încãlzire globalã. Ne putem imagina pulverizarea din avioane a unor suprafeþe extinse, în special pãduri. În plus, pentru a înlocui combustibilul fosil, va fi posibil sã producem cantitãþi mult mai mari de culturi pentru biocombustibil, pe suprafeþe mai mici de pãmânt. Timpul pe care îl avem la dispoziþie este scurt. Dacã vrem sã prevenim catastrofa ce se prefigureazã la nivelul mediului înconjurãtor, trebuie realizate multe acþiuni, cât mai rapid. Printre acestea, un rol important îl poate avea tratarea pãmântului cu aceste produse bazate pe apa de mare. De aceea îi rog pe toþi cei care citesc acest articol, sã rãspândeascã cât mai mult aceste informaþii referitoare la ORMUS.

Despre autor:
Dr. Goger Taylor este doctor în imunologie ºi a pus bazele Grupului de Cercetare în Imunologie din cadrul Medical Research Council, de la Universitatea Briston – Marea Britanie, unde a condus în special lucrãri în domeniul toleranþei imunologice. În ultimii 18 ani a studiat în mod independent bazele ºtiinþifice ale energiilor subtile. Dr. Taylor este editor ºtiinþific/redactor la revista Caduceus, articolul sãu despre ORMUS fiind publicat în nr. 71, din 2007 al acesteia. (Caduceus Journal Ltd, 9 Nine Acres, Midhurst, West Sussex GU29 9EP, UK, telefon +44 01730 816799, website: http://www.caduceus.info).